Fragment de iubire

 În încăpere parcă mirosea a flori de tei. Florile de tei întotdeauna mi-au mirosit a liniște. Cei doi bătrânei cu chipurile mângâiate de soare și iubire, luau în tihnă masa. Pâinea scoasă din cuptor parcă semăna cu inima lor caldă. Nu aveau multe pe masă dar aveau fericire. O scenă parcă de teatru, scrisă cu condei stelar, niște destine unite ce au știut să păstreze tot ce e mai scump pe lume. Când au terminat de mâncat, nu și - au spus rugăciunea însă cu o tandrețe nemaivăzută se luaseră de mână, aceea era rugăciunea lor, apoi din puținul lor au împărțit cu aceeași dragoste la animale, la păsări și zâmbind s-au lăsat atinși de vânt . Când poate fi Dumnezeu mai fericit decât atunci când sufletele iubesc și se iubesc cu adevărat? Ei nu aveau nevoie de mult, pentru că aveau totul. ♥️