Povestiri despre suflet - Casa bunicii

 Era o zi blândă și frumoasă de vară. Vântul adia ușor de parcă ștergea și mângâia rănile din inimi surprise adesea  pe chipurile oamenilor ce nu mai știau încotro merg dar mergeau în grabă, neprețuind timpul. Ema se plimba pe străzile

orașului în care locuia când deodată o apucase un dor, un sentiment că trebuie să se întoarcă la o parte din sufletul ei și asta însemna să se întoarcă mereu acolo unde era bunica sa. Nu s-a mai gândit mult și a sunat - o pe cea mai bună prietena a sa, Elizabeth, să o invite într-o călătorie . Elizabeth cu un entuziasm  molipsitor,  imediat a acceptat. Astfel avea să înceapă călătoria lor nu doar fizică ci și sufletească. Drumul deși lung părea întotdeauna ușor pentru Ema căci nici un drum nu pare greu atunci când vrem cu adevărat să îl parcurgem, când îl facem din iubire și cu bucurie. Ca să ajungă la căsuța bunicii trebuiau sa străbată un câmp plin de flori. Ema și Elizabeth se opriseră din mers pentru câteva clipe ce parcă păreau o eternitate, timpul se oprise în loc pentru ele, păsările le vorbeau in limbajul lor și aerul nu era doar curat dar plin și de esența iubirii. Acolo simțeau cum respiră cu adevărat. În cele din urmă au ajuns la o căsuța ce părea desprinsă din povești. Nu era mare deloc dar era atât de "acasă", atât de vie, atât de caldă. Ema deschisese cu emoții portița de lemn și nici nu apucase să strige ca bunica ieșise zâmbind pe ușa casei. "—Te-am simțit Ema! zise bunica. Bine ai revenit și bine ai venit și tu Elizabeth! Cât de frumoase sunteți amândouă. Dumnezeu v-a dat ceva din strălucirea Lui!" Curtea mirosea a busuioc proaspăt. Și când fetele intrară în casă le aștepta o masă pregătită cu multă dragoste. Se așezaseră pe scaunele cioplite din lemn, ce aveau pe spătar o inimă. Erau realizate demult de bunicul Emei pentru bunica sa iar inima era simbolul iubirii lor. Elizabeth era fascinată de tot și niciodată nu gustase așa mâncare. "—Cum faceți aceste bucate? întrebă curioasă Elizabeth. — Nu e mare lucru, draga mea, te învăț dacă vrei . E nevoie doar de puțină dedicare și un strop măcar de dragoste. Și să îi mulțumim lui Dumnezeu, Universului pentru că suntem astăzi împreună. Pentru că ne-a binecuvântat să putem fi alături. Iubirea nu e doar în a oferi mâncare, în a oferi ceva material ci este cel mai mult în a oferi timpul celorlalți. Cel mai de preț aspect este să putem oferi acest timp și ce șansă minunată să fim pe acest pământ atât de plin de resurse, atât de splendid, atât de asemănător cu grădina Edenului. " Ema ascultă cu mare atenție , știa că înțelepciunea bunicii sale nu e desprinsă din cărți ci din sufletul său bun și pur, conectat mereu cu Sursă divină. Îi puteai simți de la depărtare căldura sufletului său și probabil ar fi putut dezgheța inimi și adăposti oamenii, ființele în sete de iubire.