Sandra isi lua fericita ceasca de cafea in mana .Era o ceasca retro decorata cu trandafiri care parca ii amintea de vremuri de demult, de iubire si dimineti petrecute sub razele deloc tacute ale soarelui, alergand prin gradini peste roua de abia asezata. Se dusese zambind spre fereastra mare si alba,o fereastra ce era cumva deschisa pentru infinit si povesti ale sufletului. Pe pervazul ei erau asezate carti vechi care mai de care mai frumoasa ,atinse si citite cine stie de cate ori si de catre cati oameni. Intotdeauna a fost fascinata de lucrurile vechi ,simtind cum prin ele se conecteaza cu atatea suflete,cu atatea doruri,cu atatea lacrimi sau zambete,cu suflul care doar omul ce iubeste il poate avea. Sandra respira adanc,cu fiecare respiratie multumind pentru tot si toate. De departe venea Celia si o vazu pe Sandra in geam. Se spune ca zambetul e molipsitor astfel incat si Celia incepuse sa zambeasca larg ,ca un copil ce alearga liber prin lanurile cu grau. - Buna dimineata,Sandra ! Ce faci? intrebase Celia.
- Buna sa iti fie inima ,Celia ! Respir si vreau sa imi scriu cateva ganduri apoi.
- Ce te inspira azi Sandra ?
- Totul ! Totul ma inspira. Aerul ! - Aerul zici?
- Da! Aerul acesta pe care il respiram. Faptul ca ne intra in plamani si cum ne intra .Sansa aceasta de a putea expira tot ce e mai frumos din noi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu