Era o zi blândă și frumoasă de vară. Vântul adia ușor de parcă ștergea și mângâia rănile din inimi surprise adesea pe chipurile oamenilor ce nu mai știau încotro merg dar mergeau în grabă, neprețuind timpul. Ema se plimba pe străzile orașului în care locuia când deodată o apucase un dor, un sentiment că trebuie să se întoarcă la o parte din sufletul ei și asta însemna să se întoarcă mereu acolo unde era bunica sa. Nu s-a mai gândit mult și a sunat - o pe cea mai bună prietena a sa, Elizabeth, să o invite într-o călătorie . Elizabeth cu un entuziasm molipsitor, imediat a acceptat. Astfel avea să înceapă călătoria lor nu doar fizică ci și sufletească. Drumul deși lung părea întotdeauna ușor pentru Ema căci nici un drum nu pare greu atunci când vrem cu adevărat să îl parcurgem, când îl facem din iubire și cu bucurie. Ca să ajungă la căsuța bunicii trebuiau sa străbată un câmp plin de flori. Ema și Elizabeth se opriseră din mers pentru câteva clipe ce parcă păreau o eternitate, timpul
Comentarii
Trimiteți un comentariu